Decizie halucinantă a unei instanțe din România: Abandonul unui pui de câine de 5 luni ar fi fost, de fapt, „o șansă la adopție”
Când abandonul devine ''șansă la adopție'', cine mai protejează animalele?
O hotărâre pronunțată de Judecătoria Beiuș ridică întrebări serioase despre modul în care este interpretată legislația privind protecția animalelor în România. Instanța a anulat o sancțiune aplicată pentru abandonul unui pui de câine de aproximativ 5 luni, apreciind, între altele, că animalul „putea să supraviețuiască vânând șoareci sau alte viețuitoare” și că acesta fusese dus într-un alt sat „pentru a putea fi adoptat”.
Dincolo de miza concretă a unei amenzi de 1.500 de lei, hotărârea riscă să transmită un mesaj extrem de periculos: că abandonul unui animal domestic poate deveni discutabil dacă persoana susține că „a vrut să-i găsească alt stăpân”.
Potrivit documentelor consultate de Vox Anima, Judecătoria Beiuș a admis plângerea contravențională formulată împotriva Inspectoratului de Poliție Județean Bihor – Biroul pentru Protecția Animalelor și a dispus anularea procesului-verbal de contravenție prin care fusese aplicată sancțiunea.
În motivare, instanța reține că:
„animalul nu a fost abandonat într-un loc precum pădure, crîș etc., astfel încât să nu mai poată fi îngrijit”
și că:
„a fost dus într-un sat pentru a putea fi adoptat”.
Mai mult, instanța apreciază că puiul de câine:
„putea să supraviețuiască vânând șoareci sau alte viețuitoare”.
Hotărârea ridică una dintre cele mai serioase probleme de interpretare juridică din ultimii ani în materia protecției animalelor.
Problema este că niciuna dintre aceste condiții nu apare în definiția legală a abandonului.
Articolul 7 din Legea 205/2004 definește abandonul ca:
„lăsarea unui animal aflat în proprietatea și îngrijirea omului pe domeniul public, fără hrană, adăpost și tratament medical.”
Legea nu spune:
- că abandon există doar dacă animalul este lăsat într-o pădure;
- că abandon există doar dacă animalul moare sigur;
- că abandonul dispare dacă proprietarul speră că „îl ia cineva”.
Din această perspectivă, motivarea riscă să golească de conținut însăși noțiunea juridică de abandon.
Contactat de Vox Anima, avocatul Gabriel Radu consideră că motivarea ridică probleme serioase de interpretare a Legii 205/2004.
„Legea nu condiționează existența abandonului de moartea iminentă a animalului sau de imposibilitatea absolută de supraviețuire. În momentul în care un animal aflat în proprietatea și îngrijirea unei persoane este lăsat pe domeniul public, fără asumarea continuării responsabilității, discutăm despre abandon în sensul Legii 205/2004. Faptul că animalul ar putea supraviețui o perioadă sau că cineva speră să fie adoptat ulterior nu elimină caracterul faptei”, a declarat avocatul Gabriel Radu pentru Vox Anima.
Mai grav, hotărârea tratează un câine domestic de aproximativ 5 luni aproape ca pe un animal sălbatic adaptat supraviețuirii autonome.
Afirmația potrivit căreia puiul „putea supraviețui vânând șoareci” ridică probleme etologice, veterinare și juridice evidente.
Un câine domestic aflat anterior în îngrijirea omului nu devine autonom în momentul în care este lăsat într-o altă localitate.
El rămâne:
- dependent de om;
- expus accidentelor;
- expus bolilor;
- vulnerabil cruzimii;
- și lipsit de garanția minimă de îngrijire pe care legea încearcă tocmai să o protejeze.
La fel de problematică este și ideea că abandonul ar putea fi reinterpretat ca o formă de „șansă la adopție”.
A duce un pui de câine într-un alt sat și a-l lăsa acolo nu reprezintă:
- adopție;
- transfer legal de proprietate;
- predare către un adăpost;
- sau plasament responsabil.
În lipsa unei predări asumate către o persoană identificabilă sau către o structură autorizată, discutăm în continuare despre abandon.
Dacă această logică ar deveni acceptată în practică, aproape orice abandon ar putea fi justificat ulterior prin formula:
„am sperat că îl ia cineva”.
Iar efectele sociale ar putea fi devastatoare:
- creșterea abandonului „soft”;
- relocări ilegale de animale;
- transformarea comunităților rurale în zone de dumping pentru câini nedoriți;
- și descurajarea autorităților să mai sancționeze astfel de fapte.
Cazul de la Judecătoria Beiuș reaprinde și o dezbatere majoră din România:
este suficient ca abandonul animalelor să fie sancționat doar contravențional?
În prezent, abandonul este pedepsit în majoritatea situațiilor cu amendă, deși efectele asupra animalelor sunt adesea dramatice:
- foamete;
- accidente;
- boli;
- cruzime;
- moarte lentă;
- și suprapopularea comunităților cu animale abandonate.
În contextul acestei hotărâri controversate, platforma Totul pentru Animale atrage atenția că actualul cadru legislativ lasă loc unor interpretări periculoase și insuficient protectoare pentru animale.
Pe platformă există deja o petiție publică prin care se solicită ca abandonul animalelor să devină infracțiune în România, nu doar contravenție.
Petiția a strâns deja aproape 10.000 de semnături.
Hotărârea Judecătoriei Beiuș nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Mai multe persoane implicate în protecția animalelor speră ca instanța superioară să clarifice această interpretare și să reafirme un principiu esențial:
responsabilitatea față de un animal domestic nu încetează în momentul în care acesta este lăsat „undeva să se descurce”.
În esență, întrebarea nu este doar dacă o amendă de 1.500 de lei a fost anulată corect sau nu.
Întrebarea reală este dacă România transmite, prin astfel de interpretări, că abandonul unui animal domestic poate deveni acceptabil atât timp cât cineva susține că „a sperat să fie adoptat”.
Iar pentru mulți dintre cei implicați în protecția animalelor, tocmai acesta este motivul pentru care abandonul trebuie tratat mult mai sever de lege.
Citește și:Intervenție de urgență în București: 14 animale fără apă și hrană, preluate de ASPA
Amenzi de peste 12.000 de lei după o acțiune a polițiștilor din Vâlcea: Controale pentru protecția animalelor în Călimănești, Dăești și Păușești-Măglași