Piața tehnologiei purtabile pentru animale de companie se dezvoltă rapid, însă specialiștii atrag atenția că volumul mare de date nu înseamnă automat o îngrijire mai bună. Folosite corect, aceste dispozitive pot fi utile, dar nu înlocuiesc medicul veterinar și pot avea inclusiv efecte nedorite, avertizează Humane World for Animals.
Tehnologia destinată animalelor de companie a ocupat un loc important la Consumer Electronics Show (CES) 2026 din Las Vegas, unde au fost prezentate de la hrănitoare și litiere inteligente până la zgărzi capabile să urmărească localizarea, activitatea și diferiți indicatori ai animalului.
Interesul este în creștere, iar piața globală a dispozitivelor purtabile pentru animale este estimată să ajungă la 16,7 miliarde de dolari până în 2035, potrivit unei prognoze citate în materialul analizat.
Dar cât de utile sunt, în realitate, toate informațiile furnizate de aceste dispozitive?
De la GPS la inteligență artificială
Un exemplu prezentat la CES 2026 este SATELLAI Collar Go, o zgardă inteligentă care include localizare GPS, iluminare LED, comunicare audio bidirecțională și alte funcții.
Dispozitivul utilizează și un sistem denumit "PetSense AI", conceput pentru a analiza mișcările și sunetele animalului și a genera informații despre comportamentul și starea acestuia.
Astfel de tehnologii promit să le ofere proprietarilor o imagine mai detaliată asupra vieții de zi cu zi a animalelor, inclusiv atunci când nu se află lângă ele.
Datele pot fi utile, însă interpretarea lor reprezintă una dintre principalele provocări.
Prea multe date pot deveni o problemă
Experiența dispozitivelor purtabile destinate oamenilor arată că monitorizarea permanentă poate avea și un dezavantaj: tendința de a acorda o importanță exagerată fiecărei variații înregistrate.
O modificare observată într-o singură zi nu indică neapărat o problemă medicală. În plus, diferite dispozitive pot oferi rezultate care nu coincid întotdeauna.
Același fenomen poate apărea și atunci când sunt monitorizate animalele.
Heidi Freestone, care lucrează în domeniul îngrijirii animalelor, atrage atenția că proprietarii pot ajunge să analizeze excesiv datele și să contacteze foarte frecvent cabinetele veterinare pentru variații care nu reprezintă neapărat o urgență.
Medicul veterinar Nancy Kay evidențiază însă și cealaltă latură a problemei: informațiile colectate acasă pot fi utile medicului.
Un animal poate fi stresat sau agitat în timpul consultației, ceea ce poate influența anumiți parametri. Datele obținute în mediul său obișnuit ar putea oferi, în anumite situații, informații suplimentare relevante.
Important este ca acestea să fie interpretate în context și împreună cu medicul veterinar, nu folosite pentru autodiagnosticarea animalului.
Când monitorizarea activității devine o competiție
Unele dispozitive încearcă să îi motiveze pe proprietari prin mecanisme asemănătoare jocurilor.
Există trackere care acordă insigne pentru atingerea unor obiective, puncte calculate în funcție de mișcarea câinelui sau chiar clasamente în care rezultatele animalelor pot fi comparate.
Ideea poate încuraja mișcarea, dar apare și riscul ca proprietarul să urmărească atingerea unui obiectiv stabilit de aplicație fără să mai țină suficient cont de limitele individuale ale animalului.
Vârsta, rasa, greutatea, temperatura exterioară și eventualele probleme medicale influențează cantitatea de efort pe care un câine o poate face în siguranță.
Chiar PitPat, unul dintre producătorii unor asemenea dispozitive, le atrage atenția utilizatorilor să nu își suprasolicite câinii pentru a obține rezultate mai bune în aplicație.
Pe de altă parte, monitorizarea poate avea și efectul invers: datele privind activitatea sau ritmul cardiac pot avertiza proprietarul că îi solicită prea mult câinelui.
Gardurile invizibile ridică probleme suplimentare
Mai controversate sunt sistemele de tip "gard invizibil", integrate în unele dispozitive sau utilizate împreună cu zgărzi speciale.
Acestea creează o limită virtuală și pot folosi semnale sonore, vibrații sau corecții electrice atunci când animalul se apropie ori depășește perimetrul stabilit.
Freestone spune că nu recomandă asemenea sisteme, invocând riscul de frică, stres și anxietate.
Există și o problemă practică. Gardul virtual poate împiedica animalul care poartă zgarda să părăsească proprietatea, dar nu împiedică alte animale să intre. În cazul unui atac, câinele poate avea dificultăți în a fugi din cauza sistemului de delimitare.
Dacă trece totuși de limita virtuală și primește o corecție, există și posibilitatea să evite ulterior traversarea aceleiași zone pentru a reveni acasă.
GPS-ul poate fi una dintre funcțiile cu utilitate practică
Localizarea animalului este una dintre utilizările pentru care tehnologia purtabilă poate avea avantaje evidente.
Un tracker GPS poate fi util în cazul câinilor predispuși să fugă, în timpul călătoriilor sau atunci când animalul se află într-un mediu necunoscut.
Dispozitivul trebuie însă ales și montat corespunzător, astfel încât zgarda să nu provoace disconfort sau răni.
În cazul funcțiilor audio, animalul ar trebui obișnuit treptat cu sunetele emise de dispozitiv, folosind experiențe pozitive, pentru a evita sperieturile sau reacțiile nedorite.
AirTag-ul nu este același lucru cu un GPS pentru animale
O soluție la care apelează unii proprietari este atașarea unui Apple AirTag de zgarda câinelui sau pisicii.
Există însă o diferență importantă între un AirTag și un tracker GPS conceput special pentru animale.
AirTag-ul nu funcționează precum un dispozitiv GPS dedicat. Localizarea sa depinde de existența în apropiere a unor dispozitive Apple compatibile care pot detecta semnalul prin Bluetooth și îl pot transmite către rețeaua Find My.
Într-o zonă în care nu există asemenea dispozitive în apropiere, localizarea animalului poate deveni mult mai dificilă. În plus, Apple nu recomandă AirTag pentru urmărirea animalelor de companie.
Dimensiunea redusă a dispozitivului și bateria reprezintă și un potențial risc în cazul în care AirTag-ul sau componente ale acestuia sunt înghițite de animal.
Pentru monitorizarea localizării, un dispozitiv GPS proiectat special pentru animale reprezintă o opțiune mai potrivită.
Tehnologia nu înlocuiește microcipul
Indiferent cât de performantă este o zgardă inteligentă, aceasta se poate desprinde, deteriora sau rămâne fără baterie.
Din acest motiv, dispozitivele de localizare nu trebuie privite ca un înlocuitor pentru microciparea și înregistrarea corespunzătoare a animalului.
Microcipul nu permite urmărirea în timp real a câinelui sau pisicii, însă poate ajuta la identificarea proprietarului atunci când un animal pierdut este găsit și scanat.
Cele două tehnologii au, așadar, funcții diferite și pot fi complementare.
Un instrument util, nu un medic veterinar digital
Zgărzile și trackerele inteligente pot ajuta proprietarii să observe schimbări în activitatea animalului, să urmărească localizarea acestuia sau să colecteze informații care, în anumite situații, pot fi utile medicului veterinar.
Problema apare atunci când datele sunt transformate în diagnostice, fiecare fluctuație este interpretată drept semn al unei boli sau obiectivele stabilite de aplicație ajung mai importante decât nevoile animalului.
Înainte de achiziționarea unui astfel de dispozitiv, proprietarii ar trebui să analizeze ce măsoară efectiv, cât de fiabile sunt informațiile, ce limitări are tehnologia și dacă funcțiile oferite răspund unei nevoi reale a animalului.
Tehnologia poate adăuga informații utile în îngrijirea unui animal de companie. Deciziile privind sănătatea acestuia trebuie însă luate în continuare împreună cu medicul veterinar, nu pe baza unei aplicații sau a unei zgărzi inteligente.
Sursa: Humane World for Animals