Printre cazuri se numără un câine cu multiple fracturi ale bazinului, o femelă în vârstă cu probleme de deplasare și formațiuni care trebuie investigate și un animal găsit sever deshidratat, cu infecție și probleme renale. ASPA București atrage din nou atenția asupra responsabilității pe care o presupune deținerea unui animal.
Intervențiile pentru preluarea câinilor de pe domeniul public diferă în funcție de situația întâlnită de echipele ASPA București, de comportamentul animalelor și de numărul acestora.
Potrivit instituției, pentru capturare pot fi utilizate plase, cuști-capcană, țarcuri-capcană, în special atunci când este vorba despre grupuri de câini, dar și arme de tranchilizare, atunci când situația o impune.
După capturare, însă, începe o altă etapă. O parte dintre animalele ajunse de pe stradă în adăposturi prezintă răni, traumatisme sau afecțiuni care necesită tratamente și, în unele situații, intervenții chirurgicale.
Câine cu multiple fracturi ale bazinului
Unul dintre cazurile ajunse recent la ASPA Bragadiru este cel al unui mascul în vârstă de aproximativ trei ani.
Câinele prezintă multiple fracturi la nivelul bazinului și are dificultăți majore de deplasare. În prezent primește tratament, este monitorizat, iar plaga pe care o prezintă este îngrijită zilnic.
Potrivit ASPA, animalul urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale dacă starea sa de sănătate va permite efectuarea operației.
Cățelușă de aproximativ 15 ani, cu prognostic rezervat
O altă femelă, estimată la aproximativ 15 ani, a fost preluată cu o plagă la unul dintre membrele posterioare și cu probleme de deplasare.
Medicii au identificat și mai multe formațiuni care necesită investigații suplimentare.
Cățelușa se află sub tratament, iar rana este în curs de vindecare. Starea generală este staționară, însă, potrivit ASPA, prognosticul rămâne rezervat.
La numai opt luni, are deja probleme de deplasare
Printre animalele preluate se află și o cățelușă de aproximativ opt luni, care prezintă dificultăți de deplasare și șchiopătează la unul dintre membrele posterioare.
Animalul are și o plagă care fusese suturată înainte de preluarea de către ASPA și care este îngrijită zilnic.
Starea sa este stabilă, iar investigațiile medicale vor stabili dacă va fi necesară o intervenție chirurgicală.
Găsit sever deshidratat, cu infecție și probleme renale
Cel de-al patrulea caz prezentat de ASPA este al unui mascul de aproximativ trei ani.
Câinele a ajuns în adăpost sever deshidratat, cu o infecție și o plagă la unul dintre membrele posterioare. Analizele efectuate au indicat și probleme renale.
Animalul primește tratament și este monitorizat. Starea generală este în prezent bună, însă cele mai recente analize au indicat și prezența anemiei.
ASPA: Responsabilitatea nu se oprește la obligațiile prevăzute de lege
Reprezentanții ASPA subliniază că animalele preluate de pe domeniul public nu sunt doar niște "câini fără stăpân". Odată ajunse pe stradă, acestea sunt expuse accidentelor, bolilor, rănilor și lipsei hranei, iar unele ajung în adăposturi în stare gravă.
În acest context, instituția reamintește responsabilitățile care vin odată cu deținerea unui câine: microciparea, sterilizarea, îngrijirea și asumarea responsabilității pentru animal pe întreaga durată a vieții sale.
"Respectarea legii este obligatorie, dar responsabilitatea nu ar trebui să se oprească la obligațiile legale. Ea ține și de moralitate, respect și umanitate", este mesajul transmis de ASPA București.
Cele patru cazuri prezentate de instituție arată și consecințele pe care viața pe stradă le poate avea asupra animalelor: de la răni și deshidratare până la fracturi și afecțiuni care necesită tratamente de durată sau intervenții chirurgicale.