În centrul intervenției medicale s-a aflat șef lucrări dr. Valentin Alexandru Duțulescu, cadru didactic al Facultății de Medicină Veterinară din București, alături de dr. Raluca Mihăilă, dr. Vlad Cîrstea, dr. Ștefan Pricop și dr. Dragoș Ghiță.
Alături de ei a fost Teodor Dedu, student în anul IV, prezent și implicat din primul până în ultimul minut al zilelor de intervenție.
Sunt oameni ale căror nume merită cunoscute. Nu pentru că au venit la Dăeni pentru un gest simbolic sau pentru câteva imagini, ci pentru că au rămas ore întregi printre padocuri și au început munca medicală de care animalele aveau nevoie.
Medicina veterinară a intrat, în sfârșit, în padocuri
Consultația unui câine bolnav, tratarea unei plăgi, investigarea unor simptome, deparazitarea, instituirea unui tratament sau monitorizarea unui animal aflat într-o stare precară nu sunt proceduri extraordinare.
Sunt lucruri elementare într-un loc în care animalele depind complet de oameni pentru hrană, apă, igienă și îngrijire medicală.
La Dăeni însă, situația găsită a făcut ca medicina veterinară de bază să capete dimensiunea unei intervenții.
Medicii au început să evalueze animalele individual, să facă investigațiile necesare, să identifice problemele medicale și să instituie tratamente. Au existat câini cu răni, afecțiuni cardiace, formațiuni tumorale, boli infecțioase sau parazitare și animale care necesitau monitorizare și reevaluare.
Fără a anticipa concluziile controalelor și anchetelor aflate în desfășurare, un lucru poate fi spus simplu: starea câinilor a făcut necesară intervenția unei echipe medicale externe, care a început în padocuri o muncă sistematică de evaluare și tratament.
Valentin Alexandru Duțulescu, în centrul intervenției medicale
În povestea de la Dăeni, dr. Valentin Alexandru Duțulescu a devenit unul dintre oamenii centrali ai acestei intervenții.
A intrat în padocuri alături de colegii săi și a început ceea ce situația animalelor impunea: evaluare clinică, investigații, tratamente și monitorizare, câine cu câine.
Nu era vorba despre o consultație punctuală sau despre câteva cazuri izolate. Era nevoie ca, într-un spațiu cu numeroase animale vulnerabile, medicina veterinară să înceapă să funcționeze efectiv și organizat.
În raportul său de activitate, Duțulescu descrie foarte simplu principiul după care a lucrat echipa:
„Acolo unde starea clinică a impus, am instituit tratament conform patologiei.”
Este o formulare tehnică, fără dramatizare. Dar în spatele ei se află esența intervenției: câinii au început să fie priviți și tratați ca pacienți individuali, fiecare cu propriile probleme medicale și propriile nevoi.
Echipa a instituit tratamente, a monitorizat evoluția cazurilor și a lucrat pentru stabilizarea animalelor astfel încât acestea să poată avea o șansă reală mai departe.
Pentru unii, următorul pas a însemnat preluarea și continuarea tratamentului în afara adăpostului. Pentru alții, zile de monitorizare și reevaluare.
Nu toate problemele acumulate puteau fi rezolvate într-o singură zi. Nimeni nu putea promite asta.
Dar, odată cu intrarea acestei echipe în padocuri, actul medical a devenit concret: fiecare câine examinat putea primi un diagnostic, un tratament și un plan de îngrijire adaptat stării sale.
Tocmai de aceea, numele lui Valentin Alexandru Duțulescu merită un loc central în această poveste. Nu pentru o declarație spectaculoasă, ci pentru faptul că atunci când câinii aveau nevoie concretă de medicină veterinară, el și colegii săi au fost acolo și au început să o ofere.
O echipă, nu un singur medic
Intervenția nu a fost însă opera unui singur om.
Alături de Duțulescu au lucrat dr. Raluca Mihăilă, dr. Vlad Cîrstea, dr. Ștefan Pricop și dr. Dragoș Ghiță.
Consultațiile, investigațiile și tratamentele au presupus ore de muncă repetitivă și solicitantă, într-un mediu dificil și cu multe animale care necesitau atenție.
În asemenea intervenții, performanța nu stă într-un singur gest spectaculos, ci în capacitatea unei echipe de a continua: să examineze următorul câine, să administreze următorul tratament, să urmărească următorul caz și să ia decizii medicale într-un flux care nu se oprește după câteva ore.
Aceasta este partea mai puțin vizibilă a intervenției de la Dăeni. Și tocmai de aceea merită spusă.
Teodor Dedu, studentul care a rămas până la capăt
În mijlocul unei echipe de medici cu experiență a fost și Teodor Dedu, student în anul IV.
Cei care au lucrat alături de el îl descriu ca fiind prezent din primul până în ultimul minut, pe parcursul tuturor zilelor de intervenție.
A participat la munca din teren, la pregătirea și desfășurarea procedurilor și la acea parte repetitivă și solicitantă care rareori ajunge în fotografii.
Pentru un student la medicină veterinară, asemenea experiențe nu pot fi reproduse într-o sală de curs. Dar există o diferență între a fi prezent și a rămâne implicat atunci când orele se adună, condițiile sunt dificile și următorul pacient deja așteaptă.
Din acest motiv, contribuția lui merită consemnată separat.
În jurul medicilor, o întreagă mobilizare
În jurul intervenției medicale au existat și echipe care au ajutat cu manipularea animalelor, curățenia, organizarea spațiului și logistica necesară pentru ca medicii să poată lucra.
Ulterior, asociații, salvatori și persoane fizice au preluat câini, au asigurat transport, foster, spații de carantină și continuarea tratamentelor.
Pentru că salvarea unui animal nu se încheie cu prima consultație.
Pentru mulți dintre câinii de la Dăeni urmează săptămâni sau chiar luni de recuperare, investigații, medicație și, în final, găsirea unei familii.
Dar cineva trebuia să înceapă procesul medical.
Iar în acele zile, asta au făcut oamenii care au intrat în padocuri.
De ce merită să le știm numele
Există riscul ca într-un caz atât de mare oamenii să rămână doar cu imaginile cele mai șocante și cu scandalul din jurul lor.
Dar există și o altă imagine care merită păstrată: aceea a medicilor aplecați asupra câinilor, evaluându-i, tratându-i și încercând să îi stabilizeze.
Valentin Alexandru Duțulescu
Raluca Mihăilă
Vlad Cîrstea
Ștefan Pricop
Dragoș Ghiță
Teodor Dedu
Merită să le știm numele.
Nu pentru a transforma povestea câinilor într-o poveste despre oameni, ci tocmai pentru că acești oameni au ales să își folosească profesia în beneficiul animalelor atunci când era nevoie de ea.
Într-un loc în care îngrijirea medical-veterinară ar fi trebuit să facă parte din funcționarea normală, intervenția lor a adus în padocuri ceea ce câinii aveau nevoie în acel moment: evaluare medicală reală, tratamente, monitorizare și șansa de a fi stabilizați și recuperați.
Uneori, diferența dintre un animal care continuă să se degradeze și unul care începe drumul spre recuperare este exact aceasta: un medic care îl privește ca pe un pacient și începe să facă ceea ce medicina îi cere.
La Dăeni, acești oameni au făcut asta.
Și le-au oferit câinilor o șansă.