a sunat imediat.
Nu a existat nicio clipă de ezitare. Singurul lucru care conta era să ajungem la ei și să-i salvăm.
I-am luat acasă pe toți trei. Au urmat săptămâni de îngrijire permanentă, hrănire cu biberonul, vizite la medicul veterinar, tratamente, vaccinuri și multă grijă.
Planul nu a fost niciodată să ăastrăm vreunul dintre ei. Ne-am dorit doar să le oferim șansa la viață și apoi să le găsim familii iubitoare și responsabile. Așa s-a și întâmplat pentru frățiorul lui Piti și pentru surioara ei.
De fapt, o familie își dorea să adopte ambele fetițe.
În ziua în care urmau să plece, s-a întâmplat ceva ce nu am uitat nici până astăzi. În timp ce surioara ei explora curioasă împrejurimile, Piti s-a retras într-un colț și m-a privit. Nu pot explica în cuvinte ce am simțit atunci și nici nu încerc să găsesc o explicație rațională. A fost unul dintre acele momente în care pur și simplu știi că trebuie să iei o anumită decizie.
Am înțeles că locul ei era lângă mine.
Așa a rămas Piti în viața mea.
Nouă ani mai târziu, este parte din familia mea și unul dintre cele mai frumoase daruri pe care viața mi le-a făcut. Nu eu am ales-o pe ea. Îmi place să cred că ea m-a ales pe mine.
Povestea lui Piti nu este, din păcate, o excepție. În fiecare zi, în România, pui de câine și de pisică sunt abandonați pe marginea drumurilor, în șanțuri, pe câmpuri sau în apropierea pădurilor. De cele mai multe ori, nu pentru că nimeni nu i-a dorit, ci pentru că nimeni nu și-a asumat responsabilitatea de a preveni apariția lor.
Ca iubitoare de animale, dar și în calitate de consilier local, cred că protecția animalelor trebuie privită ca o responsabilitate comună. Adopția poate schimba un destin, iar pentru cei care adoptă schimbă, de multe ori, propria viață. Dar adopția nu este suficientă.
Soluția începe cu prevenția.
Campaniile de sterilizare trebuie să fie permanente, accesibile și susținute de autorități. Sunt cea mai eficientă și mai umană metodă de a preveni abandonul și înmulțirea necontrolată a animalelor. În același timp, fiecare dintre noi are responsabilitatea de a înțelege că un animal nu este un obiect și nici o responsabilitate temporară. Atunci când alegem să avem un animal, ne asumăm grija față de el pentru întreaga lui viață.
Ca ales local, voi susține întotdeauna măsurile care încurajează sterilizarea, adopția și educația privind protecția animalelor. Dar sunt convinsă că nicio administrație nu poate rezolva singură această problemă. Schimbarea începe cu fiecare dintre noi.
De multe ori mă gândesc că, dacă în ziua aceea cineva ar fi trecut nepăsător pe lângă acel șanț de la marginea drumului, povestea lui Piti s-ar fi încheiat înainte să înceapă.
În schimb, astăzi ea are o casă, o familie și nouă ani de iubire.
Iar eu am câștigat un prieten care, fără să spună vreodată un cuvânt, m-a învățat una dintre cele mai importante lecții: fiecare viață contează.