Bărbat reținut de polițiști după ce a ucis cu cruzime un câine. A încercat să ascundă cadavrul (VIDEO)
Puls

Bărbat reținut de polițiști după ce a ucis cu cruzime un câine. A încercat să ascundă cadavrul (VIDEO)

Un nou caz de cruzime față de animale a ajuns în atenția polițiștilor. Suspectul a fost reținut și urmează să ajungă în fața instanței.

Claudiu Surmei8 iulie 2026

Un nou caz de cruzime față de animale a avut loc în județul Botoșani, unde un bărbat a fost reținut de polițiști după ce ar fi ucis intenționat un câine și ar fi încercat ulterior să ascundă urmele faptei.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru uciderea animalului

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, cazul a intrat în atenția Biroului pentru Protecția Animalelor, care a deschis o anchetă pentru infracțiunea de uciderea animalelor cu intenție, fără drept.

„Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au demarat verificări pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție fără drept. În acest moment sunt efectuate cercetări pentru această faptă, urmând ca, în funcție de rezultate, să fie dispuse măsuri legale, care vor fi aduse la cunoștința opiniei publice”, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.

Conform anchetatorilor, bărbatul, cunoscut cu antecedente penale, ar fi omorât câinele și l-ar fi îngropat. După ce a aflat că este căutat de polițiști, acesta ar fi scos cadavrul animalului și l-ar fi ascuns în încercarea de a șterge urmele și de a îngreuna ancheta.

Suspectul riscă până la șapte ani de închisoare

În ciuda acestor încercări, polițiștii au reușit să strângă probele necesare și au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Vezi aici VIDEO!

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă de până la șapte ani de închisoare pentru schingiuirea animalelor, potrivit legislației în vigoare.

Cazul readuce în atenție gravitatea faptelor de cruzime împotriva animalelor și importanța sesizării rapide a autorităților atunci când există suspiciuni privind abuzuri asupra acestora.

Citește și: