Autoritățile marocane au negat în repetate rânduri existența unei campanii naționale de ucidere a câinilor fără stăpân. În februarie 2025, Mohammed Roudani, un oficial important din cadrul Ministerului de Interne, a respins informațiile potrivit cărora Marocul ar fi pregătit uciderea a trei milioane de câini înaintea Cupei Mondiale, notează Dogs Today.
Oficialul a catalogat aceste informații drept „complet nefondate” și a susținut că autoritățile locale urmăresc soluții etice și sustenabile, bazate pe sterilizare, vaccinare și returnarea animalelor în teritoriu.
Și ministrul marocan de Interne, Abdelouafi Laftit, a declarat că operațiunile autorităților respectă principiile de protecție a animalelor. Acesta a prezentat Legea 19.25 drept un compromis între dreptul animalelor la viață și protejarea siguranței publice.
Organizațiile pentru protecția animalelor susțin însă că situația din teren ridică semne serioase de întrebare.
Organizațiile avertizează asupra prevederilor neclare
International Animal Welfare and Protection Coalition (IAWPC), o coaliție care reprezintă 83 de organizații pentru protecția animalelor din întreaga lume, printre care RSPCA, Dogs Trust și PETA, și-a exprimat din nou îngrijorarea după adoptarea formei amendate a proiectului de Lege 19.25.
Actul normativ poartă denumirea „Privind protecția animalelor fără stăpân, îngrijirea acestora și prevenirea pericolelor pe care le pot reprezenta”.
Potrivit IAWPC, o parte importantă a legii rămâne neclară. Mai multe prevederi depind de norme de aplicare care nu au fost încă redactate.
Conform articolului 55, aceste norme pot apărea chiar și la doi ani după intrarea în vigoare a legii. Până atunci, prevederile care depind de ele nu vor putea fi aplicate, iar efectele lor concrete rămân dificil de evaluat.
Coaliția atrage atenția și asupra mai multor termeni importanți care nu au o definiție clară în lege. Printre aceștia se numără noțiuni precum „uciderea nejustificată”, un mediu „adecvat”, „cazurile excepționale” și chiar categoria de animale inclusă în termenul „animal fără stăpân”.
Organizațiile se tem că lipsa unor definiții precise ar putea duce la interpretări diferite din partea autorităților locale, comisiilor de supraveghere și instanțelor.
Când poate fi ucis un câine?
Articolul 3 al legii prevede că animalele fără stăpân trebuie protejate împotriva bolilor, dar și împotriva „uciderii nejustificate, torturii, violenței sau relelor tratamente”.
Problema este reprezentată chiar de termenul „nejustificată”, introdus printr-un amendament.
Potrivit IAWPC, formularea, alături de posibilitatea de a „interveni” în „cazuri excepționale”, prevăzută la articolul 51, slăbește protecția oferită animalelor.
Legea nu stabilește clar în ce situații uciderea unui animal poate fi considerată justificată.
În lipsa unor criterii obiective, organizațiile se tem că această formulare ar putea deveni o excepție foarte largă, care să permită în continuare împușcarea, otrăvirea sau capturarea și uciderea câinilor.
„O lege care pretinde că protejează animalele fără stăpân nu poate lăsa uciderea câinilor sănătoși ascunsă în spatele unor formulări vagi, excepții nedefinite și norme care pot apărea abia peste doi ani”, a declarat Les Ward MBE, președintele IAWPC.
Acesta cere o interdicție clară a uciderii câinilor sănătoși ca metodă de control al populației.
Organizațiile se tem și de „criminalizarea” celor care ajută animalele
O altă problemă semnalată de IAWPC este articolul 5, despre care organizația spune că ar putea duce la „criminalizarea îngrijirii pline de compasiune”.
În lipsa unor norme de aplicare detaliate, prevederea ar putea afecta persoane sau organizații care hrănesc, adăpostesc sau tratează animale fără stăpân.
Astfel de activități sunt recunoscute în alte sisteme de gestionare a populației canine și pot contribui la controlul bolilor și al numărului de animale.
IAWPC susține că interzicerea îngrijirii de bază ar contrazice principiile fundamentale de protecție a animalelor și ar afecta munca voluntarilor, comunităților și ONG-urilor care oferă hrană, adăpost și servicii veterinare acolo unde resursele autorităților sunt insuficiente.
Coaliția mai arată că implicarea comunității reprezintă o componentă importantă a gestionării umane a populației canine, în acord cu recomandările Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (WOAH), Organizației Mondiale a Sănătății și ale mai multor organizații internaționale.
Eutanasierea, permisă în centrele pentru animale
O altă prevedere controversată este articolul 13(8), care permite eutanasierea animalelor în centrele de îngrijire, „sub supravegherea unui medic veterinar”.
Potrivit organizațiilor pentru protecția animalelor, aceasta este singura garanție explicită prevăzută de lege.
Actul normativ nu impune însă criterii clinice documentate, monitorizare independentă, o a doua opinie medicală, verificări suplimentare sau un raport scris care să justifice decizia.
De asemenea, legea nu prevede în mod clar obligația de a raporta fiecare astfel de decizie comisiei de supraveghere create prin articolul 24.
IAWPC consideră că nivelul de protecție procedurală este mai redus decât cel întâlnit în alte legislații privind eutanasierea animalelor.
Organizația avertizează că această situație poate alimenta suspiciuni cu privire la ucideri efectuate în secret, în spatele ușilor închise.
„Cazurile excepționale”, o portiță pentru intervenții fără limite?
Articolul 51, referitor la intervențiile administrative în cazuri excepționale, este considerat de IAWPC una dintre cele mai puțin restrictive prevederi ale noii legi.
Textul nu precizează metoda de intervenție și nu spune dacă aceasta poate fi letală sau non-letală. De asemenea, nu impune în mod clar implicarea unui medic veterinar sau a unui alt specialist și nici o autorizare prealabilă.
Mai mult, legea nu definește exact ce înseamnă „intervenție”, „caz excepțional” sau amenințare la adresa „ordinii și securității publice”.
În opinia IAWPC, aceste formulări ar putea crea o excepție foarte largă, care să contrazică scopul declarat al legii: protejarea animalelor fără stăpân împotriva tuturor amenințărilor la adresa siguranței lor.
Autoritățile pot intra în spații private și pot confisca animale
Organizațiile au ridicat semne de întrebare și cu privire la articolele 32 și 33, care oferă autorităților competențe pentru accesul în locuințe și confiscarea câinilor.
Prevederile permit agenților administrativi sau reprezentanților comunelor să intre în spații publice și private fără un mandat judecătoresc prealabil.
Animalele pot fi, de asemenea, confiscate pe baza unor acuzații și ținute ulterior pe cheltuiala persoanei acuzate.
IAWPC consideră că aceste prevederi pot afecta principiul prezumției de nevinovăție.
Ce soluții propun organizațiile
Coaliția a transmis Guvernului Marocului, precum și celor două camere ale Parlamentului, o serie de observații și recomandări.
Printre principalele solicitări se află oprirea imediată a uciderii câinilor și înlocuirea acestei practici cu programe de tip Catch-Neuter-Vaccinate-Return (CNVR), care presupun capturarea, sterilizarea, vaccinarea și returnarea animalelor.
Organizațiile cer un program național amplu pentru gestionarea populației canine, bazat pe metode umane, implicarea comunității, educație și aplicarea legislației.
IAWPC recomandă, de asemenea, sterilizarea tuturor animalelor care părăsesc centrele de îngrijire sau unitățile similare.
Rabia, un argument pentru vaccinare și sterilizare
Marocul este o țară în care rabia este endemică. Din acest motiv, IAWPC susține că autoritățile ar trebui să adopte la nivel național strategii de vaccinare în masă și sterilizare, în conformitate cu standardele internaționale.
Potrivit coaliției, o astfel de abordare a fost recunoscută în Acordul de Parteneriat și Cooperare semnat de Regele Marocului în 2019.
Organizațiile avertizează și asupra așa-numitului „efect de vid”. Atunci când câinii sunt eliminați dintr-o anumită zonă, locul lor poate fi ocupat rapid de alte animale, care nu sunt sterilizate și pot fi vulnerabile la boli.
În acest fel, uciderea câinilor nu rezolvă problema pe termen lung și poate contribui la menținerea ciclurilor de transmitere a bolilor.
„Marocul rămâne un caz aparte”
IAWPC susține că Marocul „rămâne un caz aparte” prin modul în care gestionează problema câinilor fără stăpân.
Les Ward consideră că majoritatea statelor recunosc faptul că animalele sunt ființe capabile să simtă și că opinia publică se opune tot mai mult cruzimii și uciderii animalelor.
„În Africa de Nord și Orientul Mijlociu există o orientare constantă către metode umane și eficiente de control al rabiei și gestionare a populației canine, prin vaccinare și sterilizare, nu prin ucidere”, a declarat președintele IAWPC.
Potrivit acestuia, Marocul nu a adoptat până acum această direcție, în ciuda recomandărilor internaționale.
Pentru organizațiile de protecție a animalelor, problema centrală rămâne aceeași: o lege care promite protecția câinilor fără stăpân trebuie să interzică fără echivoc uciderea animalelor sănătoase și să ofere autorităților soluții eficiente, dar și umane, pentru controlul populației canine.