Adopțiile au depășit vânzările pe OLX România. Platforma înăsprește lupta împotriva comerțului ilegal cu câini
Puls

Adopțiile au depășit vânzările pe OLX România. Platforma înăsprește lupta împotriva comerțului ilegal cu câini

OLX România anunță rezultate importante în combaterea comerțului ilegal cu câini, în timp ce adopțiile responsabile devin tot mai populare pe platformă.

Redacția Vox Anima12 mai 2026

Platforma OLX România își continuă demersurile pentru promovarea vânzărilor responsabile de câini și susținerea adopțiilor, prin colaborări active cu ONG-uri, autorități și organizații dedicate protecției animalelor.

Începând cu august 2024, în parteneriat cu Protecția Animalelor Ilfov, OLX a implementat noi măsuri menite să combată comerțul ilegal cu animale și să încurajeze exclusiv vânzarea prin crescători autorizați, precum și adopțiile responsabile.

Picture1.jpg

Microcipul a devenit obligatoriu pentru publicarea anunțurilor

Una dintre cele mai importante măsuri introduse a fost obligativitatea completării seriei de microcip pentru publicarea anunțurilor de vânzare câini. Rezultatele au fost semnificative: peste 74% dintre anunțurile de vânzare au fost dezactivate de OLX în urma proceselor de verificare și validare.

„De la o rată de verificare și dezactivare a anunțurilor de 30-40% în august 2024, am ajuns în iulie 2025 la o rată de 74%, reușind să verificăm până la 6.000 de anunțuri lunar. De asemenea, identificăm frecvent documente editate sau falsificate, inclusiv documente emise aparent în numele Asociațiilor Chinologice — cel puțin 3-4 cazuri pe lună — iar informațiile sunt transmise cu promptitudine către Poliție atunci când sunt solicitate”, a declarat Alexandru Stan - Content Quality & Fraud Prevention Manager OLX România.

Măsuri introduse încă din 2018 pentru protecția animalelor

Implicarea OLX în zona protecției animalelor nu este una recentă. Încă din 2018, în urma inițiativelor dezvoltate împreună cu Transylvania Animal Care, platforma a îmbunătățit constant regulile privind publicarea anunțurilor. Printre măsurile adoptate se numără interzicerea vânzării și înmulțirii raselor considerate periculoase, precum Pitbull, Bandog sau Boerboel, introducerea câmpului obligatoriu pentru codul pedigree și eliminarea anunțurilor de montă.

În prezent, OLX își propune să devină un exemplu de responsabilitate socială în mediul digital, susținând activ adăposturile și organizațiile pentru animale prin campanii de donații și promovare gratuită. Totodată, prin colaborarea cu platforma Totul pentru Animale, compania urmărește să crească vizibilitatea adopțiilor și să faciliteze găsirea unor familii responsabile pentru animalele abandonate.

Luna mai 2026 a marcat o premieră importantă pe platformă: numărul anunțurilor de adopție — 860 — a depășit pentru prima dată numărul anunțurilor de vânzare, care au totalizat 720. Evoluția reflectă atât impactul măsurilor implementate de OLX, cât și interesul tot mai mare al utilizatorilor pentru adopții și protecția animalelor.

WhatsApp Image 2026-05-11 at 20.56.49.jpeg

În plus, toate adăposturile beneficiază de publicare și promovare gratuită a anunțurilor pe platformă. Reprezentanții adăposturilor pot solicita acces și suport dedicat prin intermediul adresei: adapost@olx.ro.