Consilierii locali ai USR Sector 5 au depus un proiect de hotărâre care propune un program multianual de sterilizare gratuită pentru câini și pisici, cu sau fără stăpân, în perioada 2026-2029.
Inițiativa prevede finanțarea programului din bugetul local și include, pe lângă intervenția de sterilizare, microciparea, înregistrarea animalelor și tratamentul postoperator, notează Agerpres.
Potrivit inițiatorilor, aproximativ 500 de animale ar putea beneficia anual de acest program. Reprezentanții USR susțin că măsura ar contribui la reducerea abandonului, la scăderea numărului de animale fără stăpân și, pe termen lung, la diminuarea costurilor suportate de comunitate.
„Proiectul pune accent pe prevenție, o măsură dovedită a fi mai eficientă și mai puțin costisitoare decât intervențiile ulterioare generate de abandonul animalelor”, se arată într-un comunicat transmis de USR București.
USR: Sterilizarea este cea mai eficientă soluție pentru reducerea abandonului
Reprezentanții USR Sector 5 consideră că problema animalelor fără stăpân poate fi gestionată prin politici bazate pe prevenție, responsabilitate și colaborare cu organizațiile și voluntarii implicați în protecția animalelor.
„Un oraș responsabil nu rezolvă problemele prin amenzi aplicate celor care încearcă să ajute, ci prin politici publice bazate pe prevenție. Sterilizarea este singura soluție care reduce, în mod uman și eficient, numărul animalelor abandonate. În loc să descurajeze implicarea civică, administrația ar trebui să colaboreze cu voluntarii și organizațiile care au demonstrat, de ani de zile, că sunt parte din soluție. Îi cerem primarului Vlad Piedone să introducă acest proiect pe ordinea de zi și să permită Consiliului Local să se pronunțe prin vot”, a declarat președintele USR Sector 5, Iustinian Roșca.
Contextul depunerii proiectului
Proiectul vine la scurt timp după ce Primăria Sectorului 5 a transmis că susține organizațiile neguvernamentale și voluntarii care contribuie la îmbunătățirea vieții comunității.
Precizările au fost făcute după ce un voluntar implicat în gestionarea populației de pisici comunitare a fost sancționat contravențional de Poliția Locală din cauza lipsei unui document atestator.
"Pentru a remedia această situaţie şi pentru a preveni astfel de disfuncţionalităţi pe viitor, am transmis o invitaţie oficială către Asociaţia TNR Capturare Sterilizare Eliberare la sediul instituţiei noastre, în cursul săptămânii viitoare. Principalele obiective ale acestei întâlniri sunt: identificarea soluţiilor legale pentru remedierea situaţiei administrative a voluntarului sancţionat; crearea unui Protocol de Colaborare pe termen lung între Primărie, Poliţia Locală şi asociaţiile pentru protecţia animalelor active în sector; dezvoltarea unui program amplu de sterilizare gratuită, finanţat şi susţinut de Primăria Sectorului 5", informa primăria, pe pagina sa de Facebook.
În acest moment, proiectul de hotărâre urmează să fie introdus pe ordinea de zi a Consiliului Local Sector 5 și supus votului consilierilor.